Nu aveți niciun produs în coş.
Acum eşti în:
Descriere produs
Timp de câteva zile, pe măsură ce parcurgeam paginile acestui roman plin de suspans, am avut senzația că sunt pe o altă planetă. Odată ajuns la pagină pe care stă scris cuvântul Sfârșit, m-a cuprins tristețea. Mi-am luat rămas-bun de la eroii cărții și m-am întrebat când îmi va fi dat din nou să întâlnesc un roman atât de captivant și antrenant.
Am visat un roman care să-mi stârnească emoții puternice și să-mi facă inima să bată cu putere în timp ce urmăresc iureșul evenimentelor în care sunt implicați eroii săi. Am visat un roman care să mă prindă și să mă poarte până în punctul cel mai îndepărtat în care m-ar fi putut duce imaginația, inteligența, priceperea și creativitatea autorului. Ajuns acolo, să uit unde mă aflu și să mă pierd printre rândurile și paginile sale. Am visat un roman care să fie altfel decât toate celelalte, original, unul care să nu fi e doar înțesat de aventuri eroice palpitante și pline de neprevăzut, ci care să ofere și răspunsuri la cele mai importante întrebări care ne ies în cale și care ne urmăresc din copilărie până la vârsta perilor albi.
Vino, prietene, alături de mine să te bucuri de câteva ore minunate petrecute într-o călătorie în care vom vizita cele mai frumoase și mai vechi locuri istorice de la Răsărit și de la Apus și cea mai mare civilizație a acestor locuri. Să trăim împreună cu eroii cărții momente de dragoste, aventură și eroism și să descoperim alături de ei răspunsurile pe care le-au găsit ei la întrebările referitoare la viață și veșnicie. - Henri Aoun

Detalii despre autor(i)
Josh este căsătorit de peste 35 de ani cu Dottie, au patru copii și locuiesc în Dallas, Texas.